NEWS MUSIC MOVIES & TV FASHION MAGAZINES PROMO SHOOTS & ADS FUNNY

   

Glossy Celeb News & Gossip

[Tudor Chirilă Blog] Tudor Chirilă: “America vrea sa ne arate noua, restului lumii, ca Libertatea poate fi reinventata cu Dumnezeu lasat de-o parte.”

tudor-chirila

În conştiinţa comună Universală, Statele Unite ale Americii reprezintă CULMEA democtraţiei, CULMEA libertăţii, CULMEA calităţii superioare în tot şi-n toate şi –mai nou – culmea EGALITĂŢII.

Mi se pare o ABERAŢIE cruntă!!! CRUNTĂ!!! Şi mi mi se pare STRIGĂTOARE LA 10 CERURI promtitudinea cu care întreaga omenire s-a lăsat manipulată până în măduva oaselor de discursurile infintite, toate strategic “conţinătoare” de CUVINTELE “Dumnezeu” şi “valori”. Nu ştiu dacă să râd sau să plâng… sau să mă apuce toţi dracii când văd atâta slugărnicie la picioarele unui STAT lipsit de orice urma de MORALA, atâta preamărire a unui stat atât de EVIDENT FALS. Atât de EVIDENT ipocrit. Din toate punctele de vedere.

În SUA, nu altundeva în lume, până la Michael Jackson negrii erau “utili” doar ca sclavi şi ca spălători de bude. SUA, nu altcineva şi-a aumat rolul de gardian al Democraţiei, în [cică] numele căreia a început un Război hyper-expensive în Ţara Perolului, război care a costat LUMEA o căderea pana la fund în… criză financiară . Totuşi, când în numele aceleaşi democraţii Republica Moldova a cerut ajutorul SUA în încercarea recentă de a scăpa de dictatura lui Voronin, Obama a răspuns cu foarte NEPĂSĂTOR apel la… PACE… De! Moldova nu are ce da la schimbul unei asa “generozitati” si griji pentru “aparearea drepturilor omului”

În fine, ar fi foarte multe de spus… Dar Tudor Chirilă “le spune” mai bine:

4 iulie. Ingroparea libertatii

America sarbatoreste 4 iulie in stare de razboi. Bastionul democratiei si trambita libertatii are ambasadele inconjurate de garduri inalte, sarma ghimpata sau intarituri de beton, vajnic pazite de echipe antiteroriste. Trebuie sa recunoasteti ca este un paradox.

America si-a asumat rolul unic de gardian al legilor si principiilor libertatii elaborate in doua sute de ani de existenta, fara sa-si dea seama ca incercarea de a-i inlatura pe ceilalti de la masa la care libertatea se imparte in diverse forme este, de fapt, prima incalcare a principiilor de baza ale acesteia.

America nu crede in Dumnezeu. Crede in existenta Lui, dar I se substituie intr-un mod categoric. Pentru americani, Dumnezeu e un simbol care trebuie sa existe doar pentru a te prevala de el, un fel de veteran de razboi in numele caruia poti purcede la cutare si cutare acte. Dumnezeu e balast si America crede cu tarie ca se poate descurca mai bine fara.

Felul in care America sfideaza lumea are ceva din destinul tragic al lui Michael Jackson. America si Michael Jackson au un lucru in comun. Un fundament subred. Michael Jackson vine dintr-o familie saraca, dezorganizata, cu un tata betiv si bataus in care lectiile de morala au fost minime, daca nu de-a dreptul inexistente. Socul pe care l-a resimtit in urma formidabilului puseu de celebritate nu a putut fi absorbit de fiinta firava, fara copilarie si repere. In acelasi fel, America, o tara nascuta din ambitia feroce a tuturor viselor ratate si alungate din batrana Europa, nu a fost pregatita sa conduca lumea. Americii ii lipsesc lectiile si invataturile desprinse din toata macinarea Europei.

Cruciadele, razboaiele de independenta, marirea si decaderea imperiilor, Napoleon, bascii, Revolutia Franceza, Renasterea, sangeroasele dinastii britanice, Carol I al Frantei, Isabela a Spaniei, ciumele si Inchizitia, toate nu sunt decat lectiile pe care parintii batausi si saraci ai Americii nu au avut cum sa le predea copilului rebel gata sa parvina cu orice pret. Idolii Americii ard pentru ca nu au trecut, nu au Dumnezeu, nu au nimic din ceea ce le-ar putea asigura oxigenul sus in varf. James Dean, Elvis, Morisson, Kurt Kobain, Hendrix, Janis Joplin, toti sunt copiii unei Americi care nu a stiut sa-i creasca. America e prea tanara ca sa-si invete copiii. Visul american e bolnav, e amagirea unui copil abandonat pe strazi si care priveste cu pofta si ura la vitrinele celorlalte civilizatii. John Lennon nu s-ar fi sinucis niciodata. Keith Richards, Mick Jagger au coborat pana in iad si au tras pe nas cenusa alba a pustiului sufletesc, dar s-au salvat. S-au salvat pentru ca trecutul i-a tinut de mana strans. O mana elastica, atat de elastica incat a coborat cu ei pana in iad si acolo, ajunsa la capatul elongatiei, asemeni corzii de bungee jumping, i-a smucit inapoi cu o viteza fabuloasa.

America nu are trecut. Michael Jackson a avut un trecut trist, bantuit de spaime, batai si presarat cu prea putine vorbe bune. Toata viata a incercat sa si-l nege, sa-l stearga de pe fata pamantului, sa uite, fara sa realizeze ca odata cu inceputul caderii libere nu va mai exista un punct de sprijin. America, la fel ca Michael Jackson, vrea sa devina alba, vrea sa ne arate noua, restului lumii, ca Libertatea poate fi reinventata cu Dumnezeu lasat de-o parte. E un exercitiu oribil, grotesc si de o trufie fara margini. Pentru moment, Europa, cu aerul unei femei trecute de patruzeci de ani si care se entuziasmeaza la atentiile unui adolescent in calduri, nu face nimic mai mult decat sa contemple acest joc erotic. Piramidele, insa, zambesc. E un zambet glacial, fara niciun dram de condescendenta sau amuzament, este zambetul ingaduitor al trimisilor lui Dumnezeu pe pamant.

La multi ani, America!

Related Posts with Thumbnails

Discussion

No comments for “[Tudor Chirilă Blog] Tudor Chirilă: “America vrea sa ne arate noua, restului lumii, ca Libertatea poate fi reinventata cu Dumnezeu lasat de-o parte.””

Post a comment

Chestionar

Cea mai buna voce ever a Romaniei este

View Results

Loading ... Loading ...

Celebritati

STATS